Claudiu Niculaescu : Ce au făcut primarii USR pentru comunitățile pe care le administrează, în ultima săptămână, pe scurt

0
50

✅ Au fost construite primele 2 intersecții supraînălţate din Sectorul 1. O premieră pentru Capitală. Clotilde Armand anunță că până la sfârșitul anului vor fi construite 35 de astfel de intersecții supraînălțate în sector, primele dintre ele în zonele unde sunt raportate accidente rutiere și în apropierea școlilor și grădinițelor.

🏞️💡 Deschis acum 36 de ani, Parcul Botanic este unul din locurile emblematice ale Timișoarei. Până acum, nu a avut iluminat public. Dominic Fritz schimbă acest lucru. În plus, primarul USR s-a asigurat, cu sprijinul specialiștilor, că speciile valoroase de arbori din parc nu vor avea de suferit în timpul lucrărilor de introducere a rețelei de iluminat public.

⚽✅ Un teren de sport nou pentru elevii de gimnaziu din Rediu, începând cu noul an școlar. Ciprian Grosu, primarul USR al comunei, a anunțat că lucrările de construire a terenului sintetic de sport de la Școala Gimnazială din comună au fost finalizate.

🤸 „Mișcare și sport pentru Întorsura”. Primarul Raul Urda a pus în aplicare proiectul câștigător al campaniei de bugetare participativă. La propunerea Liceului Teoretic „Mircea Eliade” și prin votul oamenilor din Întorsura, a fost amenajat un spațiu pentru mișcare în aer liber în Întorsura Buzăului, prin instalarea unor aparate de fitness de exterior.

🌳 Digitalizarea administrației din Victoria continuă. Camelia Bertea a finalizat Registrul Digital al spațiilor verzi din Victoria, fără de care nu ar fi putut accesa fonduri europene pentru proiecte ce țin de mediu. Un alt beneficiu al registrului este că ajută administrația să verifice dacă se fac tăieri ilegal.

Tot în urma acestei centralizări, am aflat că Victoria are peste 28 mp de spațiu verde pe cap de locuitor, adică peste norma stabilită la nivelul UE. #USRlaPrimărie

Claudiu Niculaescu

Lasă un răspuns